Urgenţe ȋn oftalmologie – ce să faceţi pȃnă ajungeţi la medic?

De foarte multe ori m-am confruntat ȋn gardă cu diverse urgenţe ȋn domeniul oftalmologiei, dintre cele mai diverse. Din păcate, tot diverse au fost și reacţiile pacienţilor pentru a-și calma durerea. De cele mai multe ori, substanţele puse ȋn ochi nu au făcut decȃt să agraveze situaţia.

9990775

Astfel, trebuie să uitaţi de toate „leacurile băbești” cȃnd vine vorba de ochi! Spalaţi imediat cu multă apă plată sau ser fiziologic și ȋndreptaţi-vă de urgenţă către medic! Nu puneţi nicio substanţă ȋn ochi fără să ȋntrebaţi un medic de specialitate!

Tipuri de urgenţe ȋn oftalmologie

Corpii străini oculari

Printre cele mai frecvente urgenţe oftalmologice sunt corpii străini oculari. Deși mici, aceste particule de praf, nisip, bucăţi de metal sau așchii de lemn deranjează foarte tare și pot fi, ȋn general, ȋnlaturaţi ușor prin spălare abundentă cu ser fiziologic, imediat ce incidentul s-a produs. Ȋnsă, atunci cȃnd ei pătrund mai profund, sau cȃnd nu reușiţi să-i ȋnlăturaţi, se impune un consult de urgenţă.

Primele semne ȋn caz de corp străin ocular sunt jenă locală, senzaţie de nisip ȋn ochi ce nu dispare la clipit. Ulterior, apare roșeata ochiului, durere profundă, lacrimare reflexă și fotofobie (vă deranjează lumina).

Particulele de metal (de la polizor, de exemplu) sunt foarte periculoase deoarece, la momentul desprinderii, sunt foarte fierbinţi și pot pătrunde adȃnc ȋn structurile ochiului, lăsȃnd rugină în jurul corpului străin, iar locul trebuie curăţat cu atenţie.

Pămȃntul proaspăt sau bucăţile de lemn/plante sunt periculoase deoarece pot aduce cu ele fungi (ciuperci) ce se pot cantona ȋn leziuni ale ochiului, ducȃnd la infecţii grave și chiar la pierderea ochiului.

Ca o regulă, toţi corpii străini se pot ȋndepărta sau spăla cu apă plată/ser fiziologic din abundenţă, ȋnainte de a vă prezenta la medic. Singură excepţie de la această regulă este dată de vărul nestins, care, ȋn contact cu apava intra ȋn reacţie. Ȋn astfel de cazuri, pentru ȋndepărtarea particulelor, se va suflă aer ȋn ochi cu ajutorul unei seringi sterile.

Altă regulă este să nu vă frecaţi la ochi, deoarece veţi ȋmpinge corpul străin mai adȃnc ȋn suprafaţa ochiului. Pȃnă să ajungeţi la spital, protejaţi ochiul cu o compresă sterilă, sub care ochiul să stea ȋnchis, fără a apăsa pe el.

Tot ȋn această categorie, putem considera și eroziunile date de zgȃrierea suprafeţei anterioare a ochiului, prin prezenţa unui corp străin la acest nivel.

Tratamentul din Camera de Gardă constă ȋn ȋndepărtarea corpului străin cu ajutorul unui ac de seringă sau a unui instrument special, aplicarea de medicaţie topică (picături) pentru relaxarea zonei, eventual pansament și continuarea tratamentului la domiciliu (picături cu antibiotic, antiinflamator, reepitelizant și midriatic pentru calmarea durerii).

Un corp străin lăsat pe loc poate duce la opacifierea corneei, pierderea vederii și chiar a ochiului, așadar nu neglijaţi acest aspect și prezentaţi-vă cȃt mai din timp la medic!

Corpii străini intra-oculari

Sunt corpi străini ce au penetrat prin ȋnvelișul ochiului, lăsȃnd o rană deschisă la nivelul respectiv. Această categorie reprezintă o urgenţă majoră oftalmologică, amȃnarea prezentării la medic putȃnd duce la infecţii grave și la pierderea ochiului.
Tratamentul acestei categorii de corpi străini necesită extragerea lor ȋn mediu steril (sală de operaţii) și spitalizarea ulterioară pentru urmărirea evoluţiei.

Arsurile chimice

Reprezintă tot o categorie de „corpi străini”, tratamentul de urgenţă, la domiciliu, fiind dat de spălăturile din abundenţă cu ser fiziologic.
De asemenea, necesită spitalizare sau urmărire ȋndeaproape pentru a se evita apariţia complicaţiilor ulterioare.

Conjunctivita bacteriană/alergică/virală

Una dintre cauzele frecvente de ochi roșu o reprezintă conjunctivita. Avȃnd un tratament specific pentru fiecare tip de boală ȋn parte, este bine să faceţi diferenţa și să vă prezentaţi la medic la apariţia primelor semne.

Conjunctivită bacteriană este ȋnsoţită de apariţia secreţiilor muco-purulente ȋn fundurile de sac conjunctivale. Tratamentul se face cu antibiotic local și igienă strictă, ȋnsă se pot vindeca și de la sine ȋn 10-14 zile. Poate apărea după o raceală sau infecţie locală (dantură, amigdale).

Conjunctivita alergică apare la contactul cu diverși alergeni pentru care organismul nu are anticorpi. Se manifestă prin mâncărimi locale, ochi roșii, iritaţi, ce se calmează la spălături cu apă rece, edem palpebral (pleoape umflate). Este frecventă la copii și la persoane cu teren alergic. Se tratează cu antiinflamator local.

Conjunctivita virală se prezintă cu ochii extrem de roșii, secreţii sero-mucoase clare, ȋn contexul unei gripe virale. Tratamentul este de lungă durată și mult mai complex decȃt la celelalte boli de mai sus, afecţiunea fiind extrem de contagioasă.

Atacul acut de glaucom

Reprezintă o urgenţă majoră oftalmologică, ȋn cadrul căreia ochiul devine extrem de hiperton, cu scăderea bruscă a vederii. Semnele apariţiei sunt: dureri intense oculare și orbitare, pupilă dilatată, ochi roșu, alterarea stării generale.
Pacientul necesită internare și tratament de urgenţă pȃnă la stabilizarea valorilor tensiunii intraoculare.

Alte simptome ce trebuie să ducă de urgenţă pacientul la Camera de Garda sunt:

  • pierderea bruscă a vederii cu sau fără reluarea ei (totală sau parţială)
  • cercuri luminoase de culorile curcubeului, ȋn jurul surselor de lumina
  • deformarea conturului obiectelor
  • pierderea de cȃmp vizual
  • fulgere sau „musculiţe zburătoare” apărute ȋn număr mare, brusc
  • imagine ȋn „fum roșu” ȋn faţa ochilor

 

Întrebări frecvente

  1. Ce ar trebui să fac dacă am un corp străin în ochi?

    • Răspuns: Clătiți ușor ochiul cu apă curată sau soluție salină. Evitați să frecați sau să încercați să îndepărtați obiectul cu degetele sau alte instrumente. Dacă nu reușiți să îndepărtați corpul străin, acoperiți ochiul cu un pansament steril și solicitați ajutor medical imediat.
  2. Cum ar trebui să reacționez în cazul unei arsuri chimice la ochi?

    • Răspuns: Clătiți ochiul imediat cu apă abundentă timp de cel puțin 15 minute, îndepărtați orice lentilă de contact și căutați ajutor medical de urgență.
  3. Ce trebuie să fac dacă am o pierdere bruscă a vederii?

    • Răspuns: Pierderea bruscă a vederii poate indica o problemă gravă și necesită asistență medicală de urgență. Contactați imediat un oftalmolog sau mergeți la cea mai apropiată unitate medicală de urgență.
  4. Cum pot să-mi protejez ochiul după un traumatism ocular?

    • Răspuns: Evitați să apăsați sau să frecați ochiul afectat. Acoperiți ușor ochiul cu un pansament steril și solicitați ajutor medical cât mai curând posibil.
  5. Ce ar trebui să fac dacă am dureri oculare severe?

    • Răspuns: Durerea oculară severă poate fi un semn al unei afecțiuni grave. Consultați imediat un specialist pentru a determina cauza și a primi tratamentul adecvat.
  6. Cum tratez o sângerare oculară?

    • Răspuns: Dacă observați sângerare la nivelul ochiului, acoperiți-l ușor cu un pansament steril și solicitați asistență medicală de urgență. Nu încercați să îndepărtați sângele sau să apăsați pe ochi.
  7. Ce fac dacă am o reacție alergică severă la ochi?

    • Răspuns: Spălați ochii cu apă curată pentru a îndepărta alergenii și solicitați ajutor medical dacă simptomele persistă sau se agravează. Antihistaminicele pot ajuta, dar trebuie utilizate conform indicațiilor medicului.
  8. Ce măsuri trebuie să iau în cazul unei infecții oculare suspectate?
    • Răspuns: Dacă suspectați o infecție oculară, evitați să atingeți sau să frecați ochiul și spălați-vă frecvent pe mâini. Programați o vizită la oftalmolog pentru diagnostic și tratament corespunzător.
  9. Cum să reacționez dacă am vedere încețoșată bruscă?

    • Răspuns: Vederea încețoșată bruscă poate fi un simptom al unei afecțiuni grave, cum ar fi un accident vascular cerebral sau o desprindere de retină. Solicitați imediat asistență medicală.
  10. Ce fac dacă un copil are o urgență oculară?

    • Răspuns: Calmați copilul și evitați să permiteți frecarea sau atingerea ochiului afectat. Clătiți ușor ochiul cu apă curată dacă este necesar și contactați imediat un oftalmolog sau mergeți la cea mai apropiată unitate medicală de urgență.

Pentru mai multe informații și pentru a programa o consultație, contactează Clinica Ocuvista la 0741 033 566.

Despre Dr. Roxana Cozubaș

405b0208e10258d5e56e712760cbd89fMedic Primar Oftalmolog,
Doctor in Stiinte Medicale


Dr. Roxana Cozubaș este un medic oftalmolog cu înaltă calificare, specializat în oftalmologie pediatrică și strabism. Cu peste un deceniu de experiență, ea îmbină expertiza medicală cu o abordare plină de empatie și răbdare, esențiale în tratarea pacienților tineri.

Deținând un doctorat în Oftalmologie de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, Dr. Cozubaș excelează în diagnosticarea și tratarea afecțiunilor oculare la copii. În prezent, își desfășoară activitatea ca medic primar oftalmolog la clinica Ocuvista din București, unde se dedică oferirii de îngrijire oftalmologică pediatrică de înaltă calitate.

Prin participarea la conferințe internaționale și implicarea în inițiative de voluntariat, Dr. Cozubaș rămâne în fruntea inovațiilor în oftalmologia pediatrică, asigurând cele mai bune tratamente pentru micii săi pacienți.

Distribuie pe
Facebook

Întreabă doctorul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *