Una dintre cele mai frecvente și importante ȋntrebări din cabinetul de consultaţii este: “Copilul meu are nevoie de ochelari?”. Desigur că un “da” sau “nu” niciodată nu vor fi suficiente, astfel că, de aici ȋncep discuţiile cu părinţii, care așteaptă raţionamentul din spatele deciziei mele.
Academia Americană de Oftalmologie emite periodic și ţine la zi informaţiile din așa-numitele PPP (Preferred Practice Pattern) – sau, ȋn traducere, Ghiduri de bună practică – un set de instrucţiuni, puse cap la cap de cel mai bine pregătiţi oftalmologi din acel sub-domeniu.
Astfel, ghidul de practică pentru evaluarea oftalmopediatrică a publicat o serie de instrucţiuni despre cazurile ȋn care ar trebui să fie recomandaţi ochelarii de vedere la copii. Alegerea de a prescrie sau nu ochelari se face pe baza absenţei sau prezenţei strabismului, dar și bazȃndu-ne pe diferenţa de dioptrii ȋntre ochi (nivelul de anizometropie).
Ȋn cazul dioptriilor similare la amȃndoi ochii, miopia se compensează prin ochelari numai de la anumită valoare a dioptriei, ȋn funcţie de vȃrstă. Decizia se bazează pe faptul că, un copil la 2-3 ani, de exemplu, nu are nevoie să vadă la mai mult de 60-80% din capacitatea lui vizuală. La această vȃrstă, sistemul optic al ochiului ȋncă nu este bine dezvoltat, iar necesităţile vizuale sunt mai puţin solicitante decât la copilul mai mare. Pe măsură ce copilul crește, dioptria se va compensa prin ochelari, aproape de valoarea maximă de după cicloplegie (picături), treptat, spre vȃrsta școlară (5-6 ani).
Pentru hipermetropia (dioptria de plus) care apare ȋn mod normal la aproape toţi copiii, compensarea ȋn ochelari diferă foarte mult. Dacă cel mic are și strabism convergent (ȋi fug ochii spre nas), se corectează dioptria totală de după picături – nu vă speriaţi dacă micuţul va primi ochelari mai puternici decȃt ai bunicilor! Purtȃnd ochelarii, majoritatea strabismelor convergente se rezolvă, deoarece ochii se relaxează și nu mai depun un efort constant ȋn susţinerea dioptriei.
Hipermetropia care nu ȋnsoţește un strabism (ochii nu fug nici după picături) nu se compensează prin ochelari, decȃt la valori mari, dar se urmărește. Astfel, dacă descoperim o dioptrie de +3.50/+4.00, copilul va fi chemat la control des, pentru urmărirea scăderii dioptriei și pentru prevenirea instalării unui eventual strabism (la fiecare 3-6 luni). Consultațiile ulterioare vor fi făcute tot cu picături, pentru a vedea valoarea reală a hipermetropiei, dar și strabismul latent (care nu se manifestă mereu).
Astigmatismul (cilindrul sau “ochiul ovalar”) se urmărește pȃnă spre vȃrsta școlară (4-5 ani) și se compensează ȋn ochelari dacă are valori mai mari de 1.50-2.00 dioptrii. Deja de la această vȃrstă copilul are necesităţi vizuale intense și de precizie (ȋncepe să scrie și să citească).
Anizometropia (diferenţa de dioptrii ȋntre ochi) se urmărește și se compensează cu ochelari mult mai repede decȃt ochii care au dioptrii similare. Riscul ȋn acest caz este ca ochiul cu dioptrie mai mare să transmită informaţii greșite spre creier, iar acesta să ȋl “ignore” ȋn timp. Așa apare “ochiul leneș” sau ambliopia, ce are potenţial să slăbească vederea permanent, pe viaţă, dacă nu se intervine la timp (la vȃrste foarte mici). Ţineţi minte că un copil cu ambliopie poate părea că vede bine, pȃnă la testarea de rutină!
Oricare ar fi situaţia ȋn care copilul tău se află, pune ȋntrebări specialistului oftalmopediatru care vă urmărește pentru a-i ȋnţelege mai bine necesitatea (sau nu) de a purta ochelari!
Sursă:
http://www.aao.org/preferred-practice-pattern/pediatric-eye-evaluations-ppp–september-2012