Anastasia este o domnișoară frumoasă și ușor timidă, în vârstă de 4 ani și jumătate, pe care am văzut-o săptămâna trecută a două oară la consultație.
Mămica o adusese la un control de rutină la vârsta de un an și jumătate, neavând nicio suspiciune. La respectivul control am descoperit că Anastasia are astigmatism, un viciu de refracție normal până în valoarea de +/- 1 dioptrie.
Articolul continua mai josLa ochiul drept, valoarea dioptriei era în limite normale, însă la ochiul stâng, ușor peste limita superioară a normalului.
Recomandarea mea în urma consultului a fost să o urmărim la 6-8 luni, pentru ca valoarea de pe ochiul stâng să nu mai crească.
La controlul efectuat de curând, am descoperit la Anastasia dioptrii în limite normale pentru ochiul drept, în timp ce ochiul stâng a evoluat, iar astigmatismul a crescut.
Pentru că un copil nu știe să spună că vede bine cu un ochi, dar cu celălalt nu, mămica nu a știut cât este de important ca acest control oftalmologic să se facă la timp.
Acum Anastasia a primit ochelari, dar vederea ochiului stâng este slabă, chiar și cu ochelarii (ochiul s-a lenevit în timp). Așadar, fetița trebuie să poarte ocluzie (să acopere ochiul bun pentru a-l forța pe cel care vede slab să recupereze vederea).
Tratamentul este de lungă durată, în jur de un an, și se monitorizează la controale periodice. În mod normal ar trebui să observăm îmbunătățirea vederii ochiului slab.
Dacă am fi dat ochelari la timp, ochiul stâng nu ar fi avut timp să se ambliopizeze (să se lenevească). Totuși, chiar și așa, Anastasia are mari șanse să ajungă cu o vedere de 100% pe ambii ochisori, dacă își va purta ochelarii, dacă va ține ocluzor și dacă mami o va aduce la controale regulate.
Importanța controlului oftalmologic la copii
Vederea este una dintre cele mai importante căi prin care copiii descoperă lumea din jurul lor. De la primele desene colorate până la lecțiile din școală, sănătatea ochilor influențează modul în care învață, se joacă și interacționează cu ceilalți.
Din acest motiv, controlul oftalmologic regulat este esențial pentru a identifica și trata eventualele probleme de vedere cât mai devreme.
Când ar trebui să facem primul control oftalmologic?
Ideal, primul consult oftalmologic ar trebui realizat în jurul vârstei de 6 luni, chiar dacă nu observi semne evidente de probleme.
După această etapă, se recomandă un alt control la 3 ani, apoi înainte de a începe școala, în jurul vârstei de 6 ani. În funcție de recomandările medicului, controalele ulterioare pot fi programate anual sau la nevoie.
Probleme frecvente ce pot fi depistate devreme
- Strabismul – alinierea necorespunzătoare a ochilor.
- Ambliopia (ochiul leneș) – scăderea vederii la un ochi din cauza folosirii inegale.
- Erori de refracție – miopie, hipermetropie sau astigmatism.
- Probleme asociate prematurității – retinopatia de prematuritate sau alte afecțiuni specifice.
Identificarea acestor probleme la timp este vitală, deoarece ochii copiilor sunt foarte adaptabili și răspund bine la tratamente atunci când sunt aplicate devreme.
Semne că un copil poate avea probleme de vedere
- Se apropie foarte mult de televizor sau de cărți.
- Își freacă ochii des, fără un motiv clar.
- Are dificultăți la școală sau evită activitățile care necesită atenție vizuală.
- Își întoarce capul într-un anumit unghi pentru a focaliza mai bine.
- Se plânge de dureri de cap frecvente.
Cum putem preveni problemele oftalmologice la copil?
- Asigură-te că timpul petrecut în fața ecranelor este limitat și alternat cu pauze.
- Încurajează activități în aer liber, unde ochii se pot relaxa.
- Oferă copilului o dietă bogată în vitamine și minerale benefice pentru vedere (morcovi, fructe, pește gras).
Nu uita: un consult oftalmologic este mai mult decât un simplu test de vedere. Este o modalitate de a te asigura că cel mic are toate șansele să-și atingă potențialul maxim!
Întrebări frecvente și răspunsuri
La ce vârstă pot fi identificate problemele de vedere la copii?
Problemele de vedere pot fi detectate încă din primele luni de viață, mai ales în cazul unor afecțiuni congenitale. De aceea, este recomandat ca primul control oftalmologic să aibă loc la 6 luni.
Ce se întâmplă dacă strabismul nu este tratat la timp?
Netratat, strabismul poate duce la ambliopie (ochiul leneș), o problemă care afectează vederea pe termen lung. Cu cât intervenția este mai rapidă, cu atât șansele de recuperare sunt mai mari.
Cum influențează utilizarea excesivă a dispozitivelor electronice sănătatea ochilor?
Expunerea prelungită la ecrane poate cauza oboseală oculară, uscăciune oculară și chiar miopie. Este important să limitezi timpul petrecut în fața ecranelor și să încurajezi pauze regulate.
Sunt erorile de refracție, cum ar fi miopia, ereditare?
Da, erorile de refracție pot fi moștenite. Dacă părinții au probleme de vedere, există șanse mai mari ca și copilul să le dezvolte.
Ce presupune tratamentul pentru ambliopie?
De obicei, tratamentul implică purtarea unui plasture pe ochiul sănătos pentru a stimula utilizarea ochiului mai slab. Alte opțiuni pot include exerciții pentru ochi și ochelari cu dioptrii adaptate.
Fă-ți timp pentru vederea copilului tău! Mergi cu el la un control de rutină, e prea mic să-ți spună că nu vede bine, iar când o va face, va fi prea târziu!