Și, pentru că am primit o mulțime de întrebări pe această temă, răspund și aici:
Copiii au nevoie de ochelari de soare? Au voie să poarte acest accesoriu?
Pe scurt, DA! Cu majuscule, pentru că e chiar obligatoriu!
Pe larg – copiii se nasc cu toate structurile oculare clare extrem de trasparente și s-a demonstrat că, până la vârsta de 18 ani, încasăm cam 80% din radiația ultra-violetă din toată viața, radiație care la ochi nu are niciun efect benefic, ba dimpotrivă. Așadar, cu cât începem mai repede să protejăm copilul, cu atât mai bine.
Se știe că bebeii de până în 6 luni nu ar trebui expuși în lumină solară directă și, totodată protejați cu tot ce avem la îndemână – pălarie, șapcă, umbra copacilor, copertina căruciorului etc. Este valabil și pentru ochi, chiar și după această vârstă.
Ce căutăm la o pereche de ochelari de soare?
– standardul de calitate/conformitate europeană (marcajul CE)
– ramă ușoară, adaptată vârstei și feței copilului, care să stea bine pe poziție și să acopere bine zona ochilor (cu cât mai mari, cu atât mai bine)
– lentile de policarbonat (ideale pentru cei mici) – se zgârie, însă nu se sparg
– protecția de 100% împotriva radiațiilor UV – cel mai important aspect – o lentilă colorată, dar fără această protecție, face mai mult rău decât dacă nu ar fi purtată deloc! Deci atenție de unde achiziționați ochelarii!
– filtru de categoria 3, nu 4 – nu vă lăsați tentați să luați lentile cât mai închise la culoare, riscați să-l faceți fotofob pe viitor; plus de asta, vederea se dezvoltă și se întreține tocmai de observarea elementelor luminoase din jur, în primele luni de viață.
Una peste alta, este clar că ochelarii de soare sunt o necesitate absolută indiferent de anotimp. Însă nu abuzați de ei atunci când nu e cazul – se poartă atunci când e nevoie, nu de distracție sau numai pentru că au pe ei personajul de desene animate preferat.
Mai jos las si ceva articole de citit pentru cei care ridică o spranceană la acest subiect 😎