Aproximativ 25 milioane de oameni de pe planetă suferă de boli degenerative la nivel ocular (degenerescență maculară legată de vârstă sau retinită pigmentară). Aceste boli distrug fotoreceptorii (celulele retinei care captează lumina), ducând în timp la pierderi semnificative de vedere. Totuși, alte structuri ale retinei, precum și nervul optic, sunt integre, deci calea de transmitere către creier funcționează corect.
Articolul continua mai josPrimele studii pentru realizarea unui “ochi bionic” s-au făcut încă din anii ’60, însă abia recent se poate vorbi de obținerea unor rezultate promițătoare. Acestea includ localizarea spațială, recunoașterea grosieră a obiectelor și detectarea miscărilor.
Ce aduce nou această proteză retiniană?
Deși celululele fotoreceptoare sunt pierdute, restul de straturi celulare retiniene sunt bine conservate, astfel că electrozii implantați în ochi se conectează cu aceste celule încă active (celulele ganglionare) și transmit astfel informația mai departe, la creier, prin fibrele nervului optic. Acolo, impulsul nervos este convertit în senzație de imagine. Totuși, această “imagine” diferă de ceea ce suntem noi obișnuiți, astfel că pacienții au nevoie de un antrenament al creierului pentru 1-3 luni pentru a putea re-interpreta aceste informații.
În prezent, dispozitivul Argus II are aprobarea FDA (Food and Drug Administration din SUA), după mai mult de 20 de ani, pentru utilizarea pe subiecți umani. Acesta este o proteză epiretiniană ce folosește 60 de electrozi plasați între retină și corpul vitros, care se conectează cu celulele ganglionare viabile. O cameră video montată pe o pereche de ochelari convertește imaginea vizuală în instrucțiuni care sunt transmise wireless către proteză. Acest lucru ajută la detectarea obiectelor mari (ușa, perete, farfurie, cană) sau cu un constrast înalt față de fond.
Un alt dispozitiv, denumit proteză subretiniană, utilizează 1500 de fotodiode ce detectează lumina, asamblate într-un chip de 3×3 mm și gros de 0.1 mm, plasat între straturile externe ale retinei, în zona centrală a maculei (zona care oferă cea mai bună vedere). Fotodiodele stimulează celulele bipolare, iar pacienții ce au utilizat acest tip de implant au reușit să distingă obiecte (chiar și mai mici) aflate în contrast clar cu fondul (o brațară strălucitoare).
Ambele tipuri de implant sunt similare, oferind imagini grosiere, în alb-negru, dar încă mai au mult de cucerit în ceea ce privește finețea detaliilor oferite. În prezent, au loc studii paralele în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Australia sau Franța.
Cine poate beneficia de proteză?
Criteriile de încadrare între pacienții eligibili pentru a primi proteză retiniană sunt: minim 25 ani, stadiu final de retinită pigmentară (acuitatea vizuală se rezumă la diferențierea luminii de întuneric sau fără percepția luminii).
Recent, în 2015, s-au început studiile și pentru persoanele în vârstă, care suferă de degenerescență maculară. Pentru că la aceste persoane vederea nu este total pierdută, s-a demonstrat deja că, în urmă utilizării implantului, vederea se reconstruiește (noțiuni din memorie cu imagini percepute real și cu imagini generate de implant). Costul unui asemenea dispozitiv este de aproximativ 150.000 USD, excluzând costul operației și al trainingului pentru a utiliza implantul.
Deși aceste activități ni se pot părea ușor de executat persoanelor ca noi, cu o vedere peste medie, pentru oamenii care au ajuns în pragul orbirii, să localizeze fereastra într-o cameră sau să nu se lovească de lucruri prin casă în timp ce merg, reprezintă câștigarea unor puncte importante într-o calitate a vieții și așa afectată de boală.