Întrebarea este adesea pe buzele părinților care, după ce primesc verdictul că cel mic are nevoie de ochelari, caută soluții salvatoare și miraculoase.
Ce reprezintă aceste “exerciții” și cui se adresează ele?
În engleză “vision therapy”, exercițiile pentru îmbunătățirea funcției vizuale se pot adresa mai multor categorii de pacienți, însă nu toți cei care le fac beneficiază de rezultate încurajatoare.
Există dovezi științifice care atestă că terapia vederii este utilă în tratamentul insuficienței de convergență, în măsură în care copilul afectat se plânge mereu de oboseală la cititul prelungit sau chiar ajunge să respingă lectura din acest motiv. Exercițiile pot mări capacitatea de convergență (de a-și încrucișa ochii), fenomen apărut natural în privirea de aproape, astfel că pacientul poate desfășura mai relaxat aceste activități.
Trebuie înțeles că aceste terapii nu vindecă afecțiunea pentru care au fost prescrise, ci doar îmbunătățesc rezistență pacientului la efort prelungit. Alegerea de a efectua aceste exerciții trebuie făcută judicios, pentru fiecare pacient/caz în parte.
În cazul adulților, nu s-au găsit dovezi care să ateste că efectuarea acestor exerciții duce la îmbunătățirea vederii, fără a mai fi nevoie să folosească diverse metode de compensare a viciilor de refracție (ochelari sau lentile de contact). Adulții trecuți de 40 de ani ajung la un moment dat să aibă nevoie de ochelari pentru zona de aproape, chiar dacă până atunci au văzut perfect. Indiferent de ce acțiuni vor întreprinde, ochelarii de vedere pentru aproape vor avea dioptrii din ce în ce mai mari, pe măsură ce înaintează în vârstă.