Ochelari de vedere pentru copil?!? Nu cred să reziste nici măcar o zi cu ei!

De obicei cam aceasta este reacţia tuturor părinţilor atunci când recomand prima pereche de ochelari de vedere unui copil. De cele mai multe ori, feedback-ul la controlul de 4-6 luni de la acest moment este: “Nu credeam să ţină ochelarii, doamna doctor, dar îi cere singur dimineaţa, la trezire şi nu-i mai dă jos!”.

DPA 4960 r

Articolul continuă mai jos

servicii ocuvista

 

Cum alegem ochelarii de vedere pentru copil?

Rama este elementul cel mai important pentru micuţul pacient: dacă are o culoare plăcută, un desen atractiv (eventual un personaj de desene animate), iar copilul o simte confortabilă pe nas şi în zona urechilor, atunci sigur este alegerea potrivită. De cele mai multe ori, ramele pentru copii sunt confecţionate din silicon sau dintr-un plastic moale, sunt fără balamale sau cu balamale foarte flexibile şi au un şnur ataşat în partea din spate pentru a nu aluneca de la ochi.

Am ales rama, dar lentilele trebuie să aibă ceva deosebit?

Copiii sunt, prin definiţie, fiinţe mereu în mişcare, astfel că siguranţa lor este pe primul loc. Dacă ramele au fost alese în acest sens, atunci şi lentilele trebuie să repecte acelaşi reper. În trecut, pentru confecţionarea ochelarilor de vedere, erau folosite lentile de sticlă, grele, care se puteau sparge şi care dădeau ochelarilor o fragilitate mare. Ulterior, tehnologia a evoluat şi au început să se dezvolte lentilele de plastic – mai uşoare, mai rezistente la impact. Totuși, şi acestea sunt casante, astfel că, aproape de ochii unui copil, pot deveni un real pericol.

Cea mai bună recomandare pentru lentilele ochelarilor copiilor este materialul numit policarbonat (pentru producătorul lentilelor Essilor, denumirea comercială este Airwear), dezvoltat iniţial cu aplicabilitate în industria aerospaţială. Aceste lentile sunt practic încasabile, ultra-rezistente la impact (de 10 ori mai rezistente faţă de lentilele din plastic), astfel că sunt alegerea nr 1 în ceea ce priveşte ochelarii copiilor, precum şi în cazul ochelarilor de sport sau de protecţie. Policarbonatul este un material uşor subţiat, care beneficiază de o densitate mică, ceea ce îi conferă greutatea scăzută.

Protecţia la radiaţiile ultraviolete este asigurată în procent de 100%, iar tratamentul antireflex adăugat acestei lentile oferă eliminarea strălucirilor, rezistenţa la murdărie, praf, apă şi zgârieturi (Crizal Forțe). Cel mai performant tratament antireflex este Crizal Prevencia care are suplimentar şi protecţia la lumina albastră-violet, pe lângă beneficiile enumerate mai sus. Pentru că lentila este foarte uşoară, recomand utilizarea unui tratament antireflex cât mai performant, care să îi confere şi o protecţie la zgârieturi (durificare) suplimentară. Trebuie menţionat că aceste lentile sunt recomandate şi copiilor care nu au nevoie de ochelari, însă au un ochi leneş şi riscă să se lovească la ochiul sănătos în timpul desfăşurării unor activităţi (ca ochelari de protecţie).

Întreabă în optică de lentilele Airwear Crizal Forte sau Airwear Crizal Prevencia pentru a putea beneficia de o lentilă de top pentru ochelarii copilului tău!

Despre Dr. Roxana Cozubaș

405b0208e10258d5e56e712760cbd89fMedic Primar Oftalmolog,
Doctor în Științe Medicale


Dr. Roxana Cozubaș este un medic oftalmolog cu înaltă calificare, specializat în oftalmologie pediatrică și strabism. Cu peste un deceniu de experiență, ea îmbină expertiza medicală cu o abordare plină de empatie și răbdare, esențiale în tratarea pacienților tineri.

Deținând un doctorat în Oftalmologie de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, Dr. Cozubaș excelează în diagnosticarea și tratarea afecțiunilor oculare la copii. În prezent, își desfășoară activitatea ca medic primar oftalmolog la clinica Ocuvista din București, unde se dedică oferirii de îngrijire oftalmologică pediatrică de înaltă calitate.

Prin participarea la conferințe internaționale și implicarea în inițiative de voluntariat, Dr. Cozubaș rămâne în fruntea inovațiilor în oftalmologia pediatrică, asigurând cele mai bune tratamente pentru micii săi pacienți.

Distribuie pe
Facebook