Orjeletul (ulciorul / urciorul)

Ulciorul este o afecțiune des întâlnită, deopotrivă la copii și la adulți. Dincolo de aspectul inestetic, pleoapa unde apare poate să doară foarte tare și să se umfle. Ce este de făcut?

Ce reprezintă orjeletul sau ulciorul?

Orjeletul este un abces (o colecţie de puroi), care apare la marginea liberă a pleoapei, la baza unui fir de păr. Este o infecție a unei glande sebacee din interiorul pleoapei, astfel că se poate manifesta și în interiorul ei. Infecţia este, de obicei, cu Stafilococ auriu, germene pe care ȋl găsim ȋn mod normal pe piele, dar care, ȋn condiţii de igienă slabă sau imunitate scăzută, poate să se multiplice necontrolat.

De ce apare această infecție la ochi? Putem să prevenim dezvoltarea ei?

Frecatul ochilor și igiena slabă a zonei oculare sunt cel mai adesea incriminate la apariția afecțiunii. Astfel, învățați-vă copilul să nu pună mâna murdară la ochi și să nu se frece. Nu împrumutați produsele de machiaj de la alte persoane și nu folosiți mascara din magazine (tester-ele); nu folosiți prosoape la comun cu alte persoane și utilizați, pe cât posibil, șervețele de unică folosință. Dacă mergeți la piscină, asigurați-vă că apa din bazin are o calitate optimă și nu înotați cu capul pe sub apă fără ochelari de protecție.

La copii, din momentul apariției, poate să devină contagios dacă cel mic se freacă la ochi și apoi pune mâna și la ochiul celălalt sau la ochișorii altui copil. De asemenea, dacă ați primit tratament cu picături sau unguent, nu atingeți dopul flaconului de suprafața ochiului sau pleoapei. Se poate contamina conținutul și puteți retransmite infecția cu ajutorul lui.

Cum se manifestă?

Primele semne ale apariţiei orjeletului sunt: ȋnroșirea pleoapei, durerea (arsură sau înțepătură) și edemaţierea (umflarea) zonei. În majoritatea cazurilor, chiar și în absența tratamentului, în 3 zile colecția va sparge și se va drena. Recuperarea zonei durează o săptămână după această perioadă. În schimb, ulciorul intern necesită intervenție chirurgicală de multe ori.

Ce tratament să aplicăm la apariția unui ulcior?

La început, când pleoapa este doar un pic umflată și roșie, dezvoltarea ulciorului se poate opri ȋn evoluţie aplicȃnd comprese cu apă rece sau gheaţă.

Ulterior, dacă afecţiunea continuă, zona devine din ce în ce mai dureroasă, pe măsură ce se formează o colecţie galbenă de puroi, centrată de o geană. Ȋn acest stadiu, se poate grăbi vindecarea prin aplicarea de comprese calde uscate (prosop ȋncălzit cu fierul de călcat sau măști speciale pentru zona perioculară, de la farmacie), ce au rolul să dilate vasele de sȃnge din zonă, pentru a lupta cu infecţia mai eficient. Căldura va duce și la spargerea abcesului, cu eliminarea conţinutului, lucru favorizat și de smulgerea firului de păr pe care s-a centrat infecţia. Totuși, această procedură necesită o ȋndemȃnare deosebită, așadar este bine să cereţi ajutorul unui medic specialist dacă lucrurile nu evoluează ȋn mai bine, de la sine, ȋn 2-3 zile.

În niciun caz nu se va încerca “stoarcerea” colecției de puroi, ci se va lăsa să evolueze de la sine, sub supravegherea medicului. Nu sunt indicate niciun fel de comprese cu ceaiuri sau alte leacuri băbești (pot da alergii severe).

Dacă a trecut, poate să reapară?

Orjeletul are tendinţa de a reapărea, dacă aţi avut la un moment dat această afecţiune; dacă recidivează, este bine să mergeţi la medic, pentru a primi tratament de specialitate. În unele cazuri, cu recidive multiple, medicul poate recomanda recoltarea de puroi din colecție și efectuarea unui auto-vaccin la institutul specializat.

Pastrați o igienă locală riguroasă (folosiți șervetele oculare și apă caldă cu șampon special pentru zona ochilor), dacă ați avut deja un episod de ulcior în antecedente. Înlocuiți la timp cosmeticele, spalați periile și alte obiecte care ating frecvent fața și zona ochilor. Nu utilizați lentile de contact pe perioada cât aveți o infecție activă.

6 thoughts on “Orjeletul (ulciorul / urciorul)

  1. Buna seara baietelu meu are un ulcior la ochisor de cateva luni si nu ia trecut nici acum …am fost cu el la medic i sa dat tratament si degeaba ..ce as putea sa fac.

  2. Astăzi m-am prezentat cu băiețelul de 1 an si jumatate la o clinica privata in Timisoara,orejeletul este aproape spre forma unui neg,si ni s-a recomandat sa il stergem zilnic de 2 ori cu servetele oftalmologice,si sa ii pun compresa calda la ochisor.Ne revdem la.control peste 20 de zile

  3. De cele mai multe ori, dispar de la sine in cateva luni, chiar si fara interventie chirurgicala

  4. Buna ziua! Ce se inrampla daca nu trece timp de 3 saptamani si deja este oarecum intarit, aspectul unui neg? Cum se poate evita incizia ( 1an si 7 luni)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *