Zâna Măseluţă şi Zâna Ochişor

De când mă cunosc am avut o frică faţă de vizitele la dentist (ce copil se bucură când este anunţat că urmează o întâlnire cu freza bâzâitoare?!). Îmi aduc aminte că pe la 12-13 ani am avut destul de multe mici intervenţii (plombe, în general), apoi a urmat o luuuuungă pauză pentru a îmi reclădi încrederea în această specialitate. Cu ceva mici excepţii (vizite impuse de durere sau jenă apărute brusc), nici că am mai călcat regulat într-un cabinet de stomatologie până acum vreo 6 luni.

Dar ce s-a schimbat între timp?

Cumnatul meu, medic stomatolog, m-a anunţat că se deschide o clinică în “buricul târgului”, la Piaţa Victoriei, foarte aproape de mine, unde pot să-mi rezolv toate problemele stomatologice. Destul de diferită situaţia deoarece, până acum, când am avut nevoie de radiografie, am mers într-o parte, când mi-am făcut o lucrare pe canal am mers în altă parte, pentru plombe în al treilea loc şi tot aşa.

Aşadar, iată-mă la prima programare la Clinica Dentară Victoria, unde o dnă dr şi o asistentă m-au învârtit pe toate feţele … dinţilor. În primul rând, dna dr Silvia Irimiea (estetică dentară) mi-a făcut un detartraj şi un periaj profesionist, astfel ca dna asistentă Alina Militaru să îmi poată face toate măsurătorile. Acum dinții mei sunt oricând la dispoziţia medicilor care îmi urmăresc evoluţia. Cum este posibil acest lucru? Am făcut radiografie, dar şi computer tomograf panoramic, cu doze minime de iradiere. Imaginile sunt stocate digital, astfel că nu trebuie să aduc radiografia cu mine mereu. În afară de aceste două măsurători, ţi se fac poze în diverse ipostaze şi din diverse unghiuri pentru a avea o imagine de ansamblu cât mai corectă. Iar cea mai mare “şmecherie” este un aparat care îţi scanează dinţii şi ţi-i arată pe un ecran unde poţi să-i întorci pe toate părţile, de par 3D.

A urmat o discuţie cu dna dr Irimiea pentru a pune la bătaie planul de atac (sau de tratament). Aici mi-a plăcut foarte tare faptul că am fost implicată în toate deciziile pe care le-am stabilit pentru etapele următoare. Dna dr are o răbdare de fier şi mi-a explicat (inclusiv când îmi efectua detartrajul) diverse detalii tehnice, în amănunt, pentru a întelege acţiunile viitoare.

Un lucru pe care nu prea îl întâlneşti în alte clinici stomatologice este împărţirea medicilor pe subspecialităţi – aşa cum există medici oftalmologi de copii, există şi medici stomatologi de copii. Şi uite aşa, copilul din mine a cunoscut-o pe dna dr Anda Oprea, medic pedodont cu reale calităţi de medic de copii. Am făcut cunoştinţă cu “extraterestrul” din cabinet, dar şi cu alte personaje pe care vă invit să le cunoaşteti personal. Poate vă întrebaţi ce caut eu la un medic stomatolog de copii? Ei bine, am o sensibilitate la dinţi mai veche, care nu putea fi rezolvată decât cu blândeţea unei Zâne Măseluţe. Practic, dna dr mi-a “sigilat” bazele expuse ale unor dinţi, astfel încât să nu mă mai doară la rece/fierbinte.

Pentru că am avut de scos şi o măsea de minte, am ajuns şi pe mâna dl dr Alexandru Nanu (chirurgie dento-alveolară şi implantologie) care a reuşit să-mi şteargă amintirea urâtă a ultimei extracţii de măsea de minte. Totul a durat maxim 10 minute, după ce am fost anesteziată.

Şi, într-un final, pentru că aveam două măsele care necesitau coroniţe, nu se putea să nu îl cunosc şi pe dl dr Mircea Samoilă (protetică dentară), care a lucrat îndeaproape cu tehnicienii din laborator pentru a-mi oferi cele mai frumoase măsele, care se potrivesc perfect dinţilor mei.

Dar pentru că mai sunt ceva mici “reparaţii” pe care vreau să le aduc danturii mele, sunt sigură că ne vom revedea în curând, cel puţin cu unii dintre medicii menţionaţi mai sus. Aşadar, dacă vreţi un sistem stomatologic complet, în centrul oraşului, Clinica Dentară Victoria este clinica ce vă oferă acest lucru, alături de personal dedicat, care beneficiază de formare continuă. Şi pentru că zilele trecute au avut petrecerea de inaugurare, vă las mai jos să vedeţi cu ce ne-am delectat.